Sunt un orb, umor si poezie la Teatrul de Comedie

Pe principiul vor mai fi si alte ocazii, n-am fost la "Sunt un orb",cu Malaele,pe 31 august,la Motoare. Pe acelasi principiu m-am departat de multimea aia disperata sa intre sambata la Teatrul de Comedie. Asta pentru ca in weekend fura zilele Bucurestiului, cu intrari "moca" la teatru,la muzee. Prilej de bucurie pentru toata suflarea bucuresteana. Nu imi plac oamenii care vin la un spectacol fara sa aiba habar,doar de dragu' de a iesi undeva.. Eu am stat cuminte afara, iar cand am vazut toata multimea aia intrata, am indraznit sa merg si eu..

Spectacolul porneste cu melodia asta,Nebunul, care nu e neaparat despre cei care joaca pe scena,pe un teatru, ci si despre noi astia care jucam in fiecare zi in fata celorlalti. Inceputul melodiei ii poezia lui Sorescu "Sunt un orb"," Eu stiam ca sunt un chior/ Chiar in roua dimineata/ Dar n-am spus-o tuturor/ Ca sa nu-mi amarasc viata/ Ochii mari sa-i casc asa/ Si sa-i tin cu mana bine/ Sunt un orb in fata ta/ Care uite…vezi prin mine/ Ce e rau si ce e bine "

Am ras cu pofta si pe saturate, mi-am amintit de niste poezii frumoase,pe care daca fac un mic efort,inca le mai stiu vers su vers :P, m-am relaxat, si am iesit dupa o ora cu mult mai multa energie. M-am emotionat si mi s-a furnicat pielea ca de fiecare data cand ma gandesc la poezia lui Mircea Micu, Mama.. Imi scrie mama " Ti-am facut mormant/ ca nu se stie ce si cum si cand/ tu chiar daca te tii in Bucuresti/ stiu eu cat de strain si singur esti./ Are gardut de fier ce ne desparte/ dar fi-vom mai aproape dupa moarte/ e din beton sa nu fi suparat/ dar toti vecinii s-au asigurat./ Ti-am pus compot de visini si gutui si daca vrei sa ti-l trimit sa-mi spui./ A venit toamna, vremea e ploioasa/ si nu stiu daca ai sa poti veni pe-acasa./ Sa nu te culci tarziu, stiu eu cum esti/ Si sa te-mbraci mai gros, sa nu racesti./ Noroc si sanatate, dragul meu..Mormantul de beton l-am platit eu...". Si mi se face asa un dor de mama...

In rest, au fost toate poeziile de pe albumul lansat in 2003, Sunt un orb, iar la sfarsit... am reauzit acelasi indemn duios:" Va invit acum.. sa radeti, pentru ca rasul este muzica sufletului;/ Sa va jucati, e secretul tineretii;/ Sa cititi, este fantana intelepciunii;/ Sa ganditi, este izvorul puterii;/ Sa fiti calmi, este calea spre fericire/ Sa fiti buni, este cheia succesului/ Si sa iubiti.. este ratiunea de a trai"

Mereu ma dezarmeaza nonsalanta, naturaletea,umorul sau istetimea lui Malaele. Spectacolul a fost foarte fain, iar compania excelenta :)

rahat intre biscuiti, preluare din coffee break

Coffee Break ii o revista pe care o citeam cu mult interes acum un an. O gaseam de regula la Casa Eliad sau la cafeaneaua de la Kogalniceanu. Doar ca n-am mai gasit-o,pana vinerea asta, cand am dat de ea intr-un loc unde nu m-as fi asteptat,si anume la Springtime. Am rasfoit, si mi-a placut articolul pe care urmeaza sa-l postez, Rahat intre biscuiti si pe care domnisoara Bianca de la revista a fost draguta si mi l-a trimis,la rugamintea mea,desigur.

Mi-a placut,pentru ca.. de la o vreme,si eu am inceput sa fiu mai conservatoare cu lucrurile care imi plac, cum ar fi muzica sau filmele. Nu imi plac atitudini de genul "vezi filmul cutare",sau "asculta asta". Ascult ce imi place,cand imi place. Daca nu am chef sa ies, nu ies, desi..poate e egoist asta,pentru ca poate prietenul ala care te cheama,nu te cheama degeaba...Dar pana la urma,fiecare e resposabil pentru ceea ce e si ceea ce face.Iar daca nu cauti intre coarne pe x sau pe y,nu inseamna ca tii mai putin la el. Paler (da,ala care a scris carte cu pernoul),spunea ca e greu sa-ti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil,a nu rani si a-ti expune parerile. Cam asa ii,si dupa mine

Rahat între biscuiţi


Sunt sclavul muzicii. Schimb muzica, îmi schimb stările. Noaptea nu mai am somn, ziua nu mai am viaţă, nimicul mă împăiază, timpul îşi bate joc de mine, eu îmi bat joc de el, schimbăm rolurile şi nimicul, ca un cârcel dureros, mă împăiază din nou. Când la final de conversaţie cineva îmi urează „o zi bună” sau „o seară plăcută” îmi sună inevitabil a înjurătură.
„O zi bună!”, „Du-te dracu şi tu!”...Ştii conversaţiile alea de complezenţă care se încheie cu un schimb de numere de telefon, de adrese de mail, pe care în timp ce le scrii te gândeşti că nu le vei folosi niciodată şi că le-ai luat degeaba? Sau „mai vorbim noi”, în timp ce gândul tău completează „sper că nu prea curând, eventual niciodată”. Oamenii fac din astea mereu. Recent, în timp ce o tipă îşi scria adresa de mail pe un bileţel, îmi venea să-i spun de ce faci asta când, la naiba, ştii că o faci degeaba, ştim cu toţii...Îmi venea atât de tare să-i spun încât m-am speriat că va sosi curând ziua în care nu mă voi mai putea stăpâni. Ziua în care părinţii mei vor fi rămas nişte proşti educatori, ziua în care chestiile astea mărunte şi stupide care fac din noi nişte bine-crescuţi, nişte prea-politicoşi-pentru-a-mai-fi-sinceri, le voi prinde din zbor şi le voi trimite înapoi celor care mi le adresează. Nu, nu-mi place melodia asta, e preferata ta dar mie nu-mi place, nu, nu o să caut filmul ăsta, e o porcărie de duzină, nu, nu ies astă seară, nu am chef, nu, nu mai vreau să aud cât eşti de obosit, cât ai muncit, ce ţi-ai mai cumpărat, nu, nu-ţi stă bine cu rochia asta şi da, eşti grasă!
De ce nu putem fi normali? De ce una gândim şi alta spunem, în numele unei false politeţi? Avem interese, nu? Nu ne place să fim singuri, ne place să fim minţiţi, amăgiţi. Ce n-am da pentru unul care să ştie să ne mintă cum trebuie! De ce luăm totul personal? Haha, de ce nu? Nu suntem noi buricul pământului? Să ajungi să dai sms-uri „de dragoste” din pur reflex, ăsta da progres! Cuvinte goale pentru că „dă bine”. Vreau să-ţi pătezi cravata cu sos şi să râzi, vreau să vezi cât eşti de grasă şi să te iei la mişto, vreau să spui te iubesc şi să simţi. Vreau să ne contrazicem o seară întreagă pe teme aberante şi apoi să facem dragoste, vreau ca nu să fie nu şi da să fie da, vreau să fim normali. Câte contracte s-ar anula dacă am fi dintr-o dată normali, câte certuri s-ar isca, câte orgolii rănite, cât rahat între biscuiţi. Normal nu înseamnă nesimţit, lipsit de bun simţ sau de tact, normal înseamnă ca ceea ce gândeşti să se reflecte în ceea ce spui şi ce faci. E mai mult decât greu, am încercat de atâtea ori...Dar când iese, împăiez nimicul, noaptea am somn şi ziua am viaţă.

Poza asta mi-a facut-o Silvana,acum 3 ani. Aveam alta sapuniera pe atunci, un Sanyo..pe care,culmea, mi l-au furat intr-un 311 acum 1 an jumate. Nu numai ca nu mai port bratarile alea(una era de la o fetita, bolnava de SIDA, pe care am cunoscut-o in scurta vreme cat am fost voluntara la un centru unde erau copii bolnavi de SIDA), dar nici nu le mai am..si-mi pare rau.Nu mai am nici parul asa lung,nici sprancenele asa groase, nici ochelarii aia,nici avantul ala tamp,si nici incoerenta de atunci. Mai am in schimb tricoul(care nu se vede,da ii verde deschis), uzat foarte tare si nasu' mare :)


Iar azi am tot ascultat Jennifer Warnes,iar cel mai mult Cold Enough to Snow

Al di Meola,Sala Palatului,impresii

Asa de tare m-am bucurat cand mi-a spus aldea ca a luat bilete la Al di Meola.. Si uite, se face joi,11 septembrie,ora 19.30, si noi intarziem,nu mult, am intrat in sala o data cu interpretii cei talentati,adica la 19.45.

Nici n-am simtit cand s-a facut ora 22.00..mi-as fi dorit sa mai dureze putin..sa ma mai bucur putin de muzica aia deosebita..dar vor mai fi ocazii,cu siguranta..

Nu ma incumet sa le apreciez prestatia( Al di Meola a venit cu un percutionist,unul la acordeon si inca un domn la chitara acustica), pentru ca nu e de nasul meu. Nu ma incumet nici sa scriu de Al di Meola,ce-a facut,cu cine a cantat, the World Wide Web sigur o sa fie mai darnic decat mine.. Dar las niste piese,care imi placeau, sau pe care le-am auzit pentru prima oara joi seara, cum ar fi No Potho Reposare, sau Umbras de pe albumul pe care l-au promovat Live In Milano, sau Meditarranean Sundance, care-ti tot da chef de viata, sau Short Tales of the Black Forest.

Foarte curand, o sa imi petrec o seara numai cu Al di Meola, si poate o sa invitam si niste prieteni de-ai lui, Paco de Lucia sau John McLaughlin :P Si o sa ascultam muzica..si o sa bem niste vin

each one must dance to his own tune

Player-ul meu e eclectic, ca si mine, ca si gusturile mele muzicale. Zilele astea am 2 albume de la Roxette (Tourism si Joyride),unul de la Mark Knopfler(Sailing to Philadelphia), 3 de la Mozdzer si Danielsson(Pasodoble, Time, Between Us and the Light), 2 albume de la Koop(Waltz for Koop si Koop Islands), unul de la Cohen(New Skin for the Old Ceremony), si de unul de la Jason Mraz(We Sing,We Dance,We Steal Things)

Nu stiu voi, dar eu am in permanenta unele versuri care imi raman obsesiv in minte, unele pentru ca melodia respectiva o fi avand o incarcatura emotionala mare,altele..doar pur si simplu.

Koop is un duo din Suedia, care se invart in sfera jazzului electronic. Prima melodie de la Koop care mi-a placut e Koop Islands Blues, care e foarte dulce si pe care imi place s-o ascult ziua,prin Bucurestiul aglomerat. Ceva mai alerta ii I See a Different You, care suna bine si ea, dar piesa pe care vreau s-o scot in evidenta azi se numeste Let's Elope, iar versurile care imi tot zdrangane in minte is I'll cook the dinners/If you bring the wine, poate datorita faptului ca is un bucatar asa priceput :P

praga cea frumoasa

Am avut ocazia si placerea sa vizitez Praga luna ce a trecut,am facut si ceva poze(cele ce urmeza), ca si amatoare, desigur,noroc insa ca orasul e asa frumos, si au iesit unele dragute. Cerul din primele zile ar fi facut fericit un fotograf profesionist, si au delectat privirea celorlalti

good morning,sunshine?

fairyland

charming bratislava indeed